De s-ar ridica astăzi Mihai Eminescu din mormântul său, nu cred că ar striga, nici că ar cere socoteală cu patimă. Ar privi această țară cu acea liniște amară a omului care a mai văzut toate acestea și, întorcându-se către domniile voastre, ar rosti încet:
„Spuneți-mi, domnilor, s-a schimbat oare ceva? Ori tot cu aceleași apucături lucrați, tot cu aceleași mijloace, pentru tihna și folosul politicului ticălos?”
Răspunsul, de altminteri, îl știm.
Îl știm eu și încă vreo câteva zeci de mii de conștiințe care mai gândesc. Vă știm meșteșugul. Știm cine ajunge pus la index și cine e lăsat slobod.
Cei cu adevărate rătăciri ale minții sunt ridicați în dregătorii.
Cei care deranjează ordinea voastră sunt declarați primejdioși.
Între timp, România nu piere prin lovitură năprasnică, ci se stinge încet, prin administrație.
Oamenii pleacă. Au plecat milioane.
Nu izgoniți de sabie ori de foamete, ci de neputință și de silnicie morală. Pleacă dintr-o țară care nu mai are loc pentru propriii săi fii, dar are larghețe pentru toate nelegiuirile. Satele rămân pustii, școlile fără glas, iar pământul — bogat și mut — fără stăpâni.
Pădurile, aceste odoare ale neamului, cad sub fierăstraie legale și tăceri cumpărate.
Munții sunt sfârtecați, apele vândute, solul otrăvit cu acte iscălite. Tot ce s-a lăsat din moși-strămoși se schimbă pe arginți puțini și promisiuni multe.
Dar nu acestea sunt socotite nebunii.
Nebuni sunt cei ce întreabă.
Nebuni sunt cei ce nu pleacă.
Nebuni sunt cei ce mai cred că o țară nu e o marfă, ci o moștenire și o datorie.
Cei ce îngăduie depopularea, risipirea pădurilor, vânzarea resurselor și batjocorirea unui neam întreg sunt oameni onorabili. Poartă costume scumpe, vorbesc despre viitor și iscălesc hârtii, în timp ce prezentul este jefuit cu bună-cuviință.
Se spune că și la Arad tradiția se păstrează cu sfințenie. Așezăminte vechi, metode vechi, reflexe vechi. Eminescu ar recunoaște îndată locul și vremurile: aceeași Românie, cu fețe schimbate, dar cu năravuri neschimbate.
Bravo, națiune!
Bravo celor ce-și vând semenii, pădurile, apele și viitorul cu aer de slujbași cinstiți.
Oameni de ispravă, cu fraza lustruită și conștiința ușoară. Străinii nu ne mai disprețuiesc — ne cercetează ca pe un caz didactic.
Vai de noi, români,
neam bogat în pământ și sărac în pază,
furat cu legea-n mână și dojenit când cârtește.
Stați liniștiți. Istoria nu strigă și nu amenință.
Ea scrie.
Și, la vremea ei, socotește.
Vă salut cu respectul cuvenit.
Bogdan Barbura
Creator & Rider at “Aventuri pe bicicleta”
mail : mtbtrips@yahoo.com
web : www.aventuripebicicleta.ro
mtbtrips.aventuripebicicleta.ro
cyclingphi.aventuripebicicleta.ro
audioinside.aventuripebicicleta.ro
youtube : www.youtube.com/c/aventuripebicicleta
facebook : www.facebook.com/aventuripebicicleta.ro
si un film https://www.facebook.com/Aventuripebicicleta.ro/videos/351251282195843
Si :
https://www.facebook.com/DalaiLama/videos/201851734761803